Peste 20 de mii de vrânceni îşi sărbătoresc astăzi onomastica de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cei mai mulţi dintre sărbătoriţi sunt bărbaţi, peste 11 mii, iar ceilalţi sunt femei. Printre cei care își sărbătoresc ziua onomastică se numără primarul municipiului Focșani, Decebal Gabriel Bacinschi, viceprimarul municipiului Focșani, Gabriel Necula, purtătorul de cuvânt al Primăriei Focșani, Dan Mihai Cazaciuc, președintele Judecătoriei Panciu, Mihai Florin Stoica, vicepreședinta Judecătoriei Focșani, Anca Mihaela Trofin, președintele Casei de Asigurări de Sănătate, Mihai Copaci, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Mihaela Duță, inspectorii şcolari Mihail Fîsan şi Gabriela Oloeriu, consilierul judeţean Mihai Nedelcu, directorul OJPDRP, Gabriel Bărculescu, Gabriel Nicolau – ţef adjunct AJFP - colectare contribuabili mijlocii, primarul comunei Milcovul, Mihai Neaţă.
Sărbătoriţi sunt şi colegii noştri Mihaela Gârleanu, Mihaela Ioan, Mihaela Otavă, Gabriela Trof, Mihai Ticu.
Numele de băiat Mihail se identifică cu cuvântul ebraic „miyka'el“, care se traduce prin „care se aseamănă cu Dumnezeu“.
Sfântul Arhanghel Mihail este în tradiţia iudeo-creştină conducătorul oştilor cereşti. Mulţi sfinţi, împăraţi şi regi au purtat acest nume şi există multe variante ale acestuia, atât masculine cât şi feminine.
Prenumele masculin Gavriil este o variantă a numelui Gabriel. Gabriel este un prenume frecvent folosit în onomastica românească. El reproduce un vechi nume propriu de origine ebraică - Gabar , care înseamnă a fi puternic, şi El , care reprezintă numele divinităţii. Astfel, semnificaţia numelui este „Dumnezeu este puternic“.
La nivelul întregii ţări, peste un milion de români își aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoane