Eşecul economic al USL nu mai poate fi băgat sub preş. Nu poţi păcăli populaţia că totul e bine şi frumos, că regimul USL aduce bunăstare şi dreptate, când o avalanşă de taxe, impozite şi măriri de accize se prăvălesc în capul românilor.
Indiferenţa actualei puteri faţă de mediul economic a primit replica cuvenită: creşte evaziunea, nu mai vin investitori, pleacă şi banii care mai alimentau băncile, statul nu mai are bani pentru pensii şi salarii bugetare. Iar lunile de iarnă au cele mai mici încasări la bugetul de stat, de aici disperarea guvernanţilor de a impozita orice, stâlpi de telegraf, ziduri, conducte, orice se vede şi nu poate fi ascuns.
Mai nou, şi primarii vor primi dreptul să majoreze taxele proprii cu peste 20%, în vederea descentralizării, când vor primi atribuţii si sarcini noi, dar fără banii necesari.
Fără conformarea voluntară a contribuabililor nimeni n-a reuşit să stârpească evaziunea. Iar conformarea se produce doar atunci când cetăţenii consideră că statul face ce trebuie cu taxele şi impozitele colectate de la ei. Nu este cazul statului român.
În loc să fie preocupaţi de creşterea bazei de impozitare, de crearea unui mediu de afaceri prietenos care să atragă investiţii, deci locuri de muncă şi contribuţii mai mari la buget, puterea USL a făcut exact ce nu trebuia să facă. Măreşte taxele şi impozitele, punând pe fugă pe cei care îşi propuneau să investească în România.
Aveau altă soluţie? Da, să reducă cheltuielile de funcţionare a statului, instituţiile şi funcţionarii care freacă mentă pe banii noştri, să oprească furturile din bugetul de stat, fără să aştepte ca DNA, DIICOT şi alte structuri să descopere vârful aisbergului, convingând astfel contribuabilii că nu-şi bate joc de averea noastră.
Instituţiile statului pot fi controlate din interior de cei puşi în fruntea lor, înainte ca ascultări de telefoane