Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sensuri unice începând din acest week-end pe Octavian Goga, Argeşului şi Aleea Călăreţilor

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Municipalitatea a alcătuit un sistem de circulaţie cu sensuri unice pentru zona cuprinsă între străzile Octavian Goga şi Calea Cisnădiei. Acest plan va fi implementat în teren începând din această săptămână, urmând să fie aplicat treptat în întreaga zonă, pe măsură ce lucrările la străzi se vor finaliza.

Pe strada Octavian Goga au fost finalizate lucrările de reparaţii după intervenţiile la reţelele de utilităţi, în cadrul acestora creându-se un nou sens giratoriu la intersecţia acestei străzi cu strada Nicolaus Olahus Începând de sâmbătă, 9 noiembrie pe strada Octavian Goga se va circula în sens unic, dinspre strada Dimitrie Anghel spre strada Argeşului. Pe tronsonul dintre strada Dimitrie Anghel şi strada Nicolaus Olahus se va circula în ambele sensuri pentru a permite ieşirea din parcarea Sălii Transilvania în ambele sensuri.

Din aceeaşi dată, pe strada Argeşului se va circula în sens unic dinspre strada Octavian Goga spre Calea Dumbrăvii.

Şi pe Aleea Călăreţilor se va institui sensul unic în acest sfârşit de săptămână, dinspre strada Panait Cerna spre strada Argeşului.

Pe strada Goethe sensul unic a fost deja instituit, dinspre strada Bahluiului spre strada Alexandru Vlahuţă.

Şi pe strada Alexandru Vlahuţă a fost deja implementat sensul unic, dinspre Calea Dumbrăvii spre strada Octavian Goga. Pe restul străzilor din arealul definit mai sus se lucrează în continuare la montarea de semne şi la efectuarea marcajelor pentru implementarea sensurilor unice. Pe strada Vasile Alecsandri se circulă de asemenea în sens unic în prezent, dinspre strada Al. Vlahuţă spre strada Ioan Slavici.

Vă mai recomandăm:

Târgul de Crăciun din Piaţa Mare se deschide pe 22 noiembrie

Muzică rock live şi dans contemporan în deschiderea stagiunii 2013 – 2014 la Teatrul de Balet Sibiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 11 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 7 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°