Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, este chemat joi la DNA pentru a fi audiat în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”, în care a fost arestat consilierul Ioan Mihailă, dar şi unul dintre directori instituţiei, informeaza Romania Libera.
De altfel, numele lui Constantin Niță apare în interceptările aflate în dosar, relateaza Agerpres.
Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma "Energon Power and Gas" din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei — aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiții defavorabile pentru societatea în cauză.
DNA susține că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice.
"Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte și Eugen Brădean", susțin procurorii anticorupție.
Cuvinte cheie:constantin nita, hodroelectrica, mita, dna
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, este chemat joi la DNA pentru a fi audiat în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”, în