Emisiunea "Dansez pentru tine" este renumită pentru dificultăţile pe care le ridică concurenţilor şi pentru faptul că de multe ori aceştia ajung la spital cu diferite probleme. De asta nu a scăpat nici Mihaela Rădulescu.
Deranjată de comentariile răutăcioase de după prestaţia din cadrul spectacolului de dans şi de criticile referitoare la rochia purtată, Mihaela s-a decis să le spună prietenilor săi virtuali adevărul din spatele camerelor şi motivul pentru care a decis să intre în ringul visurilor.
Fosta prezentatoare de televiziune s-a confesat admiratorilor ei, cărora le-a spus că în afara de emoţii şi de faptul că şi-a distrus rochia ce-I fusese pregătită pentru competiţie s-a mai şi accidentat destul de grav.
"Inca n-am povestit nimanui ca exact cu 10 minute inainte sa intram in scena, cand am distrus si rochia superba, m-am lovit rau la spate si am intrat in direct cu spray anestezic. A trecut o saptamana, aproape, de atunci, si tot nu m-a lasat durerea - maine merg sa-mi fac o radiografie, sa vad, totusi, ce mi-am defectat. A fost o experienta plina de trairi, de lovituri, de lacrimi, de zambete, de julituri, un amestec foarte ritmat, cam ca tango-ul argentinian....", a scris aceasta.
Răduleasca a ţinut să sublinieze faptul că deşi a fost acuzată că a participat la "Dansez" pentru bani, singurul motiv care a determinat-o să accepte această provocare a fost povestea impresionantă a băieţelului care-şi dorea să-şi revadă mama.
"În sufletul meu am dansat doar pentru Sabin, baiatul care viseaza sa ajunga si el dansator si sa-si scape familia de necazuri si sa-si revada mama.... E un copil tare trist si muncitor si incercat de soarta..... Mi-a facut tare bine sa ma mobilizez pentru e si, ma credeti sau nu, nu mi-a fost deloc usor", a precizat vedeta.