Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevean înşelat cu 5.000 de lei, de un aşa-zis colecţionar de maşini de cusut vechi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 7 noiembrie 2013 ·

Una dintre cele mai vechi înşelăciuni care a făcut sute de victime în toată ţară, comisă de escroci care pretind a fi colecţionari de maşini de cusut vechi, în schimbul cărora oferă sume considerabile de bani, a revenit în atenţia poliţiştilor suceveni.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, Cristian I., din municipiul Suceava, a reclamat la începutul acestei săptămâni la poliţie că a căzut şi el în plasa falşilor colecţionari, care i-au promis pe două maşini de cusut nu mai puţin de 48.000 de euro.

Escrocul „colecţionar” şi un fals specialist de la „Muzeul Naţional” l-au păcălit prin telefon

Bărbatul înşelat le-a povestit pliţiştilor că la sfârşitul lunii trecute a găsit pe internet un anunţ privind cumpărarea unor maşini de cusut de colecţie, contra sumei de 24.000 de euro bucata.

Credul, suceveanul a sunat la numărul de telefon din respectivul anunţ şi i-a spus bărbatului care i-a răspuns că are şi el două maşini de cusut vechi la domiciliu şi că ar fi interesat să le vândă.

Aşa-zisul colecţionar i-a spus să-i comunice seriile maşinilor de cusut şi l-a întrebat dacă are certificat de proprietate pentru ele.

Cum Cristian I. nu avea respectivele documente, „colecţionarul” i-a dat un număr de telefon, spunându-i că îi va răspunde un specialist de la Muzeul Naţional care îl va ajuta cu obţinerea certificatelor de proprietate, obligatorii - susţinea escrocul - pentru încheierea tranzacţiei.

Suceveanul a muşcat momeala şi a sunat şi la acel număr, aflând că pentru obţinerea acelor acte trebuie să achite într-un cont, dictat prin telefon, suma de 650 de euro.

Cristian I. a făcut rost de banii respectivi şi s-a dus la sucursala unei bănci din cartierul George Enescu, unde a depus cei 650 de euro în contul primit prin telefon.

După aproximativ o oră, vânzătorul a fost sunat de „angajatul” Muzeului Naţional, care i-a dict

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 44 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°