Liceul "Jean Monnet" îşi va sărbători, mâine, semicentenarul şi, pentru că şi eu fac parte din regimentul nesfârşit al absolvenţilor săi, inimoasa directoare m-a rugat să dau o mică mână de ajutor pentru ca sărbătoarea să iasă “ca la carte”. Printre altele, am încercat să găsesc prin arhive câteva secvenţe de pe la începuturile celebrului liceu bucureştean. Privind secvenţele alb-negru descoperite sub praful gros aşternut peste rolele de film, mi-am retrăit, cu emoţie, fragmente din copilărie... Am recunoscut sarafanele albastre, cu lungime regulamentară, bentiţele imaculate încercuind căpşoare în care mintea stătea mai mult la învăţătură decât la alte prostioare, apoi ciorapii trei sferturi care alunecau mereu către glezne generând adevărate gesturi reflexe în tragerea lor către genunchi. Am recunoscut matricolele care ne numerotau riguros şi pe care nu mai ştiam prin ce şiretlic să le facem cât mai detaşabile de sarafane şi pardesie. Am recunoscut ghiozdanele atât de uniforme încât nu lăsau loc niciunei invidii pe capra vecinului. Până şi conţinutul lor devenise uniform: aceleaşi manuale, scrise de aceiaşi autori, aceleaşi caiete, cu aceleaşi învelitori anoste de vinilin albastru, aceleaşi pacheţele cu mâncare ascunzând un sandvici auster şi, obligatoriu, un măr. Doar notele din carnet ne mai diferenţiau pe unii de ceilalţi...
Între timp, majoritatea celor pe care-i vedeam în imaginile alb-negru au devenit, cu siguranţă, ei înşişi părinţi. Mulţi, poate, chiar bunici. Mulţi poate că nici nu mai sunt... Tornada vremurilor a luat în zbor sarafanele, cravatele roşii cu tricolor, matricolele, orele de muncă patriotică, lecţiile de educaţie cetăţenească, cercurile de literatură, serbările de sfârşit de an. Ce a fost pus în loc ştim cu toţii foarte bine.
Mă pregătesc de întâlnirea cu elevii de altădată ai liceului. Mulţi dintre noi ne-am adus aici
