… fără să ştii dacă l-ai trecut sau nu, dar oricum trebuie să mergi mai departe. Cei mai mulţi şcolari nici nu au habar ce li se întâmplă, constată mult mai târziu că au pierdut examen după examen şi nu au cale de întoarcere. De altfel, este aproape invizibilă pentru majoritatea oamenilor şcoala de părinte. La greutăţile unei asemenea şcoli m-am gândit citind al doilea roman al scriitoarei iraniene Parinoush Saniee – „Tatăl celuilalt copil”, pe care l-aş recomanda ca lectură obligatorie şi necesară oricărui părinte, mai ales dacă are doi sau trei copii. Aş sfătui mai ales pe taţi să citească romanul ca să poată înţelege mai bine ce se întâmplă în sufletele copiilor şi al mamelor care îi cresc.

Naser şi Maryam aparţin clasei de mijloc din Iran, au trei copii, de creşterea şi educarea lor se ocupă mama, cu preţul renunţării la cariera şi profesia ei pentru care făcuse studii universitare. Fiul cel mare, Arash, este mândria familiei, împins de ambiţia tatălui să înveţe şi să fie premiant. Mezina, Shadi, aduce bucurie tuturor încă de la naştere şi-i cucereşte cu drăgălăşenia ei. Mijlociul, Shahab, le provoacă mai întâi îngrijorare, apoi nemulţumire, apoi o imensă ruşine, pentru că nu vorbeşte, reacţionează de multe ori violent, încât ajung să-l creadă retardat.

Romanul se compune din alternanţa vocilor – a lui Shahab şi a mamei lui, ele dezvăluie drama copilului sensibil, inteligent, plin de imaginaţie, drama unei mame care intuieşte adevărul, dar are de luptat cu nepăsarea unui bărbat care-şi reduce rolul de tată la munca pentru întreţinerea familiei, cu prejudecăţile familiei mari, în care soacra ei, o bunică aprigă, face mereu comparaţii între nepoţii pe care-i are de la cei doi fii. Toţi îl compară pe micul Shahab cu fratele şi sora lui, cu verii lui. Aşa că nu e de mirare că îşi inventează prieteni, cărora li se destăinuie în lungi convorbiri imagi