Pentru a marca aniversarea a 170 de ani de la înfiintarea Artileriei Române, Garnizoana Bârlad a organizat, ieri, si o întrecere de tir cu arma în poligon destinatã reprezentantilor mass-media locale. “Cupa presei la TIR”, asa cum a intitulatã întrecerea jurnalistilor, a reunit la start nouã concurenti, care au fost împãrtiti pe grupe. Initial, au intrat în competitie, dupã un strasnic instructaj militar, bãrbatii, care, dupã ce s-au obisnuit cu TT-urile 33, calibrul 7,62 mm, au punctat în tintele amplasate la 25 (tinta piept cu cercuri) si 30 de metri (tinta mobilã). “Punctat” e un fel a spune, întrucât unii chiar au demonstrat cã trag mai bine cu penitele decât cu pistoalele militare. La final, clasamentul masculin a plasat pe primul loc colegii de la “Media TV” Bârlad iar pe locul secund s-a clasat ziarul “Monitorul de Valsui”, în timp ce la feminin s-a impus concurenta care a reprezentat ziarul “Obiectiv”, urmatã de cea a televiziunii “Media TV”. Actiunile organizate de militarii Garnizoanei Bârlad si dedicate aniversãrii Artileriei Române Moderne vor continua pânã vineri, 8 noiembrie. Astãzi, de la orele 17.00, un detasament de militari din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtã “General Alexandru Tell” va pleca pe traseul Garnizoana Bârlad – B-dul Republicii – Cercul Militar Bârlad. În încheiere va avea loc un concert de fanfarã, urmat de retragerea solemnã cu torte. Vineri, între 10.00 si 14.00, institutia îsi va deschide larg portile pentru vizitatori, care vor putea asista la un ceremonial militar si prezentarea de tehnicã si echipamente militare, precum si a unor exercitii demonstrative.
Pentru a marca aniversarea a 170 de ani de la înfiintarea Artileriei Române, Garnizoana Bârlad a organizat, ieri, si o întrecere de tir cu arma în poligon destinatã reprezentantilor mass-media locale. “Cupa presei la TIR”, asa cum a intitulatã întrecerea jurnalist