Un tânăr din comuna gorjeană Roşia de Amaradia a fost achitat şi declarat nevinovat de instanţa supremă, după ce magistraţii de la Târgu Jiu îl condamnaseră la 20 de ani de puşcărie, pentru crimă.
Cazul seamănă izbitor cu drama unui alt gorjean, Marcel Ţundrea, condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru o crimă al cărei autor a fost descoperit după aproape 15 ani. Ţundrea a stat 12 ani în puşcărie, până când, pe baza unor teste ADN, a fost declarat nevinovat şi achitat.
În cazul tânărului din Roşia de Amaradia, totul a început în 2010, când un consătean de-al său a fost găsit mort pe o uliţă. Constantin Igeanu, care abia împlinise 18 ani, a fost reţinut de procurorulde caz Emil Moţa, culmea, acelaşi care a acceptat testul ADN în cazul Ţundrea şi a reuşit scoaterea acestuia din puşcărie.
Bunicul băiatului a recunoscut la vremea aceea că el e autorul crimei, însă anchetatorii nu l-au luat în seamă, crezând că vrea doar să-şi apere nepotul. Deşi şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia, Constantin Igeanu a stat în arest din iulie 2010, până în aprilie 2011.
Sentinţa a fost desfiinţată de Curtea de Apel Craiova, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv pe tânăr, zilele trecute.