Pentru al nouălea an consecutiv, Orchestra Johann Strauss Ensemble îi invită pe spectatorii români la o călătorie în paşi de vals, polka sau mazurka, sub bagheta lui Russell McGregor, într-un turneu ce se va desfăşura între 12 şi 21 decembrie, informează Agerpres.
Spectacolul înseamnă o incursiune în lumea celor mai faimoşi compozitori ai lumii, precum Strauss, Lehar, Beethoven, Haydn, Mozart şi Schubert, dar include şi celebrele teme de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach, precum şi colinde arhi-cunoscute, interpretate în engleză, germana sau română.
Dirijor al Orchestrei Palatului Schonbrunn din Viena, violonist virtuoz şi un adevărat showman, Russell McGregor a susţinut concerte pe numeroase scene internaţionale, alături de diferite ansambluri şi orchestre şi a colaborat cu nume importante ale muzicii, precum Luciano Pavarotti, Ildiko Raimondi, Placido Domingo şi Jose Carreras. Russell McGregor foloseşte în concerte o vioară fabricată de Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, aceasta fiind 'sora mai mică' a violei care i-a aparţinut lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Născut în Oxford (Anglia), Russell a copilărit şi a făcut primi paşi în muzică în Australia. În 2013, muzicienii au susţinut un turneu australian care s-a bucurat de un real succes, totul culminând cu spectacolele susţinute la Brisbane şi Sydney. La finalul turneului, Russell şi orchestra pe care o conduce au fost supranumiţi 'Regii Valsului'.
În cadrul orchestrei au fost cooptaţi unii dintre cei mai talentaţi muzicieni din Austria. Sunt de naţionalităţi diferite, dar îi leagă seriozitatea, experienţa şi dragostea pentru muzică, absolut toţi muzicienii având colaborări anterioare cu orchestre prestigioase din Viena, Linz sau Salzburg.
Johann Strauss Ensemble este una dintre puţinele orchestre din lume care a primit aprobarea urmaşilor celebrului compozi