Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul de buget pe 2014 - Companiile de stat nu pot angaja personal, dar pot majora salarii

Publicat in Romania Libera, joi 7 noiembrie 2013 ·

Companiile de stat nu vor putea majora nici în 2014 numărul prognozat de personal, comparativ cu cel din acest an, decât cu aprobarea specială a Guvernului sau a autorităţilor locale, potrivit proiectului de buget al Guvernului pentru anul viitor.

"Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014. Operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014", se arată în documentul citat de Mediafax.

Citeşte şi: Guvernul va aproba bugetul şi descentralizarea în 14 noiembrie

În acelaşi timp, în anul 2014, aceste companii nu pot majora numărul prognozat de personal la finele anului faţă de cel realizat în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli.

În cazuri temeinic justificate şi numai cu aprobarea Guvernului prin memorandum sau a consiliului local, judeţean, ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al acestor operatori economici se pot propune creşterea numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014, faţă de cel realizat în anul precedent, cu încadrarea în cel aprobat, şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, în cazul în care se justifi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 8 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 5 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°