Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: Copiii cu sindromul Down încep bătălia pentru integrarea în societate

Publicat in CityNews Alba, joi 7 noiembrie 2013 ·

Sunt copii normali, dar cu nevoi speciale. Copiii cu sindrom Down se pot integra uşor în societate dacă pregătirea lor începe de la cele mai fragede vârste. Acest lucru încearcă să-l rezolve specialiştii din centrele de recuperare, care le oferă acestor copii şansa la educaţie şi la o viaţă normală. Un astfel de centru funcţionează acum şi la Cluj-Napoca

Centrul a fost deschis de Antoaneta Vanea, care s-a încăpăţânat să îi ajute pe aceşti copii, pentru că şi băiatul ei a fost diagnosticat cu sindromul Down.

Dovadă că se poate este băiatul Valeriei Pascu. Femeia a reuşit să îl înscrie pe fiul ei, care a fost diagnosticat cu sindromul Down, în învăţământul de masă, după ani grei de luptă cu sistemul din România.

"Copilul este supravegheat inclusiv pe timpul pauzei. Aceşti copii nu rămân nesupravegheaţi. Pentru ei şi asta este o problemă. Chiar dacă este greu, ei trebuie să fie supravegheaţi tot timpul", spune Valeria Pascu.

Şansa acestui copil a fost înscrierea la un centru specializat, unde micuţii sunt pregătiţi încă de la primii paşi să se integreze în învăţământul de masă şi în societate.

"Sunt activităţi specifice care să îi ajute pe copiii cu sindrom Down să se socializeze E nevoie interacţiune socială, iar acest lucru se face cu ajutorul meloterapiei şi ludoterapiei. Încercăm să îi învăţăm aceste abilităţi pentru ca atunci când ajung în grădiniţe sau la şcoală să poată să se integreze mai uşor", spune Mihaela Fedeleş, terapeut.

"Este un lucru foarte important pentru că copiii cu sindromul Down au posibilităţi mari de recuperare dacă se lucrează cu ei de la început, de la naştere", spune Antoaneta Vanea, preşedintele Asociaţiei AGA Down Sindrome Cluj.

Paul nu a fost la fel de norocos, şi asta pentru că nepăsarea autorităţilor şi reticenţa oamenilor din jur i-au pus nenumărate piedici. Are 13 ani şi suferă de sindromul Down, iar

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Pană de curent uriașă în estu Europei. Sunt afectate patru țări

Press Alert acum o ora
O pană uriașă de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, dar este posibil să aibă legătură cu temperaturile foarte

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 57 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°