Protestele în stradă, din această toamnă, faţă de diverse cauze, dar în special faţă de RMGC au ridicat din nou problema legitimităţii actualei clase politice în raport cu electorii. O idee apare mereu în discursul străzii, anume că politicienii actuali – indiferent de partidele în care s-au înscris – nu mai reprezintă pe nimeni şi că este urgentă shimbarea lor cu alţii, de preferinţă tineri şi nepătaţi, dar mai ales veniţi din mijlocul oamenilor obişnuiţi, veniţi chiar din stradă. Ideea, bineînţeles, nu este deloc nouă. Referindu-ne doar la perioada postcomunistă, trebuie să constatăm că unii dintre cei mai importanţi politicieni – Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu - vin realmente de pe baricadele Revoluţiei sau din mijlocul mineriadelor şi al mitingurilor CDR de la începutul anilor ’90. Nu este Ion Iliescu sau măcar nu se pretinde el a fi ”emanaţia Revoluţiei”? Dacă puloverul lui Petre Roman a făcut istorie, discursul de la balcon al lui Emil Constantinescu, ţinut în faţa mulţimii adunate în Piaţa Universităţii, imediat după alegerile din 1996, va rămâne probabil unul din cele mai emoţionante momente din istoria politică a României postcomuniste. Aceşti oameni, dar şi mulţi alţii – parlamentari sau foşti miniştri – au avut un ”stagiu” în stradă. Nici măcar actualii lideri politici ai USL – Crin Antonescu şi Victor Ponta – nu sunt cu totul lipsiţi de experienţa protestelor. Într-o anumită privinţă, şi ei vin ”din stradă”. Probabil că, dintre principalii politicieni ai României, doar Adrian Năstase şi Traian Băsescu nu au avut nicio legătură cu mişcările protestatare de la începutul anilor ’90. Iliescu, Roman, Constantinescu, Antonescu, Ponta: ei au reprezentat şi ei reprezintă clasa politică. Toţi sunt, cum am spus, veniţi ”din stradă”. Şi totuşi, strada de astăzi tocmai pe ei vrea să-i schimbe. Se ştie foarte bine ce înseamnă strada. Ea este, pentru u