Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cinci străzi din cartierul Ronaţ, de lângă stadionului de rugby, au cunoscut asfaltul

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Pe cele cinci străzi din Ronaţ s-au făcut lucrări de asfaltare, s-au intros canalizare şi s-au amenajat 60 de locuri de parcare

Străzile Anvers, Homorod şi Grigore Ureche, care înainte erau străzi de pământ, iat traficul se desfăşura cu dificultate, în special în yilele ploioase, au fost asfaltate. În acelaşi fel s-a procedat şi pe străzile Teodor Aman şi Radu de la Afumaţi care se aflau într-o stare mai bună decât celelalte, însă nu suficientă pentru asigurarea unui confort corespunzător. Străzile asfaltate în Ronaţ au fost în lungime de doi kilometri, iar cu aceată ocazia s-au amenajat şi 60 de locuri de parcare.

"Pe trei dintre străzi nu a fost deloc asfalt. Aici este şi terenul de rugby a echipei campioane a României, iar în când sunt meciuri este foarte frecventată zona. E greu de crezut că în Timişoara mai sunt străzi fără canalizare. Indiferent de zonă, e datoria noastră să intervenim. Trebuie să dezvoltăm oraşul nu doar prin subpasaje, sensuri giratorii şi înfrumuseţări de pieţe. În egală măsură trebuie să ne ocupăm şi de aceste străzi", a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

În ceea ce priveşte lucrările de extindere a canalizării, al cărui beneficiar au fost Aquatim, ele s-au realizat astfel: pe strada Teodor Aman a fost extinsă, s-au făcut 43 de racorduri de canal, iar pe strada Radu de la Afumaţi s-au făcut 17 racorduri de canal. Şi pe strada Anvers a fost extinsă canalizarea cu 30 de racorduri, în timp ce pe strada Homorod au apărut 38 de racorduri de canal, iar pe Grigore Ureche 15 racorduri noi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 17 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 18 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO Ce au găsit jandarmii în Ghencea, înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
. Înainte de primul meci al sezonului 2025-2026, fanii au încercat să aducă materiale interzise pe stadionul din Ghencea. Jandarmeria a găsit cinci materiale pirotehnice, ascunse în interiorul arenei sportive, cu scopul de a fi folosite în timpul me

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 54 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de utilizarea acestuia anul trecut ca loc de desfăşur

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°