Conform unor surse din rândul acţionariatului Avicola Buzău, societatea buzoiană nu mai este interesată în preluarea “salmonellei” Avicola Călăraşi.
Cu toate că a cerut avizul Concurenţei pentru a dobândi controlul unic asupra unor active aparţinând Avicola Călăraşi S.A. şi Nutricom S.A se pare ca acţionarii Avicola Buzău nu mai sunt în favoarea acestei preluări, potrivit unor surse.
Motivul răzgândirii ar fi acela al publicităţii negative de care “s-a bucurat” societatea din Călăraşi în ultimul timp, când a fost acuzată că ar fi vândut mai multe zeci de tone de carne de pui infestată cu salmonella şi excremente de rozătoare. De asemenea, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) estimează că vânzările din sectorul avicol au scăzut cu 20% în urma scandalului contaminării cărnii de pui cu salmonella, iar prejudiciul din industrie se ridică în prezent la 25 milioane euro.
Potrivit Autoritaţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în cazul Avicola Călăraşi, nu s-au găsit serotipurile salmonella periculoase pentru om, dar conform legislaţiei s-a trecut la analize amănunţite pentru reconfirmarea rezultatului.
Cu toate declaraţiile liniştitoare, peste 13.500 de kilograme de carne de pasăre au fost retrase în Bucureşti şi Braşov, cu ocazia verificărilor vizând lanţul de supermarket-uri Selgros, până în prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasă. ●
Conform unor surse din rândul acţionariatului Avicola Buzău, societatea buzoiană nu mai este interesată în preluarea “salmonellei” Avicola Călăraşi.
Cu toate că a cerut avizul Concurenţei pentru a dobândi controlul unic asupra unor active aparţinând Avicola Călăraşi S.A. şi Nutricom S.A se pare ca acţionarii Avicola Buzău nu mai sunt în favoarea acestei preluări, potrivit unor surse.
Motivul răzgândir