Preot loan ŞTEFĂNESCU Citeam undevă că, odată, în miez de vară, la Suceava, au venit nişte solii dintr-o ţară străină. Pasionat de buna gospodărire a pământului, Măria Sa, Alexandru-Vodă, tocmai secera un lan de grâu, lângă cetate, alături de alţi secerători. Observând cu câtă stimă îl salutau drumeţii, unul dintre oaspeţi s-a interesat cine este bărbatul acela mândru care adună cu atâta plăcere spicele în snopi. “Este domnitorul nostru, Alexandru cel Bun” – i-a răspuns cineva.

Surprinşi să vadă un rege care munceşte atături de supuşii săi, străinii s-au apropiat de el, l-au salutat şi i-au zis: “Spor la lucru, Măria Ta!” “Mulţumim! Poftiţi la treabă!” lea răspuns voievodul, fără să-şi întrerupă munca.

Solii însă au crezut că domnitorul glumeşte, aşa că n-au îndrăznit să descalece şi să intre în lanul de grâu, alături de cei ce lucrau. Abia la prânz a terminat Măria Sa munca, şi, cum se obişnuieşte în popor, după fiecare clacă, a fost întins chiar acolo pe loc, la umbra copacilor, o masă, la care s-au aşezat secerătorii.

La un capăt al mesei, s-a găsit loc şi pentru solii străini, însă nimeni n-a venit să-i servească.

Citindu-le mirarea în priviri, domnitorul Alexandru cel Bun le-a explicat: “La noi în ţară, cine nu munceşte, nu mănâncă!” Apoi, ridicând o cupă cu vin a continuat: “O ţară, ca să aibă de toate, trebuie să se bucure de două lucrui: de pace şi de oameni harnici!”

Astăzi, cu pacea stăm aşa şi aşa, dar cu oamenii harnici ceva s-a întâmplat. Rar cine mai crede azi că: “cine nu munceşte nu mănâncă”.

Uitaţi-vă prin cluburi şi prin baruri, cum o mulţime de tineri îşi irosesc viaţa în van, pe banii părinţilor care mucesc din greu, aici sau peste hotare, ca să nu mai pomenim de cei care înşeală, fură, iau mită… De unde aceste mutaţii în sânul unui popor care preţuieşte hărnicia?

La această întrebare, mi-a răspuns un bătr