Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boubacar e convins că echipa lui va ajunge în cupele europene în acest an: ”Vreau trofee cu Dinamo”

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 7 noiembrie 2013 ·

Boubacar şi-a expus visele şi consideră că, în acest sezon, roş-albii pot prinde cupele europene, prin campionat sau Cupă.

De un an şi jumătate în România, Mansaly Boubacar a rămas un om important pentru Dinamo. Senegalezul de 25 de ani a vorbit despre el şi planurile pe care le are în viitorul apropiat.

- Bouba, mai poate echipa să prindă un loc în cupele europene? Sînt 7 puncte distanţă de locul 4.

- Ohoho, mai sînt atîtea meciuri de jucat! Chiar credem că putem merge în cupele europene. Acum, să vedem, ori terminăm în primele patru, ori luăm Cupa României. Ori ambele! Echipa va avea rezultate bune, veţi vedea.

- Cînd veţi lega două victorii în campionat?

- Mi-aş dori ca duminică, după meciul cu FC Braşov. Avem un moral bun. Un mare merit îl are antrenorul. Mister Stoican a legat relaţiile, vorbeşte mult cu noi, şi-n grup, şi cu fiecare. Poţi să mergi la el şi te rezolvă cumva.

- Asta o spui fiindcă ai avut conflicte cu Ţălnar şi cu Mulţescu?

- S-a făcut prea mult tam-tam pentru nişte chestii minore. Eu nu sînt scandalagiu, sînt pacifist şi evit conflictele. Am cerut nişte explicaţii pentru că nu înţelegeam anumite lucruri, le-am rezolvat.

"E normal să învăţăm româna"

- Ai fost dat afară în startul sezonului după o divergenţă cu Mulţescu.

- A fost o eroare de interpretare, nu din partea mea, am trecut peste acel moment şi sînt fericit să fiu şi să joc la Dinamo. Suporterii sînt minunaţi, mă fac să mă simt ca acasă. Îmi place în Bucureşti, e un oraş cu oameni calzi.

- Cu limba română cum te descurci? Chiuleşti de la cursuri sau îţi place cartea?

- Încep să mă descurc, oricum înţeleg destul de bine. Sînt deja la "avansaţi", data viitoare facem interviul în română. E normal ca străinii să înveţe limba ţării în care joacă.

- Care-i următorul pas în carieră?

- Mi-ar plăcea să devin campion

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°