La data de 5.11.2013, ora 18.25, Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a fost sesizată de reprezentantul unei societăţi de pază din judeţul Buzău despre faptul că autori necunoscuţi au încercat să sustragă cabluri de înregistrare a undelor seismice, cabluri aparţinând unei firme din comuna Horodnic de Sus.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că firma respectivă efectuează în zona forestieră ,,Hardic” din comuna Horodnic de Sus, prospecţiuni pentru localizarea pungilor de gaz şi ţiţei, societatea din Buzău având rolul de a asigura paza echipamentelor folosite.
La data de 5.11.2013, ora 17.00, personalul de pază a fost înştiinţat cu privire la faptul că sistemul de înregistrare a datelor nu le mai transmite, cablul fiind întrerupt.
Deplasându-se la faţa locului, personalul de pază a observat mai multe persoane care încercau să sustragă cabluri de transmitere a datelor, iar la vederea acestuia, au fugit cu două maşini.
A fost identificat un sac de rafie în care se aflau mai multe cabluri, prejudiciul urmând a fi stabilit de reprezentanţii firmei păgubite.
Cercetările continuă în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.