După ocuparea Basarabiei de către URSS, circa 300.000 de moldoveni au fost mobilizaţi pe şantierele din Rusia. Tinerii basarabeni au fost recrutaţi în aşa-numitele şcoli de muncă.

Astfel de instituţii au fost organizate preponderent pe lângă întreprinderile strategice din domeniul apărării: minele de cărbune şi minereu, abia deschise şi slab explorate, prost dotate cu tehnică şi nocive pentru sănătate; la uzinele metalurgice şi pe şantierele de construcţii, unde nimeni nu voia să se angajeze, sau la întreprinderile situate în teritorii greu accesibile. Basarabenii au fost „şcoliţi“ mai ales în renumitele mine de cărbune din Donbas. Eschivarea de la „învăţătură“ era pedepsită cu ani grei de gulag. Regimul bolşevic a folosit diferite metode pentru deznaţionalizarea basarabenilor: încorporarea în Armata Roşie, înfometarea, deportarea, condamnarea la gulag etc. Una dintre aceste metode a fost mobilizarea tinerilor basarabeni la studii în „şcoli de formare de pe lângă fabrici şi uzine“. Experimentul de tristă faimă din URSS, a fost implementat cu succes, după 28 august 1940, în RSS Moldovenească. Prin trimiterea basarabenilor în aceste „şcoli“, sovieticii urmăreau câteva scopuri. Înainte de toate, Rusia a fost asigurată cu braţe de muncă. În al doilea rând, prin aceste măsuri a început purificarea etnică a Basarabiei, întrucât cea mai mare parte dintre moldovenii ajunşi în Rusia fie mureau acolo, fie nu se mai întorceau acasă. În acelaşi timp, în locul lor în RSSM au fost aduşi etnici ruşi din interiorul URSS. „Învăţătură“ prin muncă Şcoala de meserii pentru fabrici şi uzine (Школа фабрично-заводского обучения - (ФЗО) sau Школа фабрично-заводского ученичества - (ФЗУ), – rus), îşi au începuturile în URSS în anul 1920, fiind organizate pe lângă întreprinderile industriale, cele carboniere şi cele metalurgice mari şi aveau scopul pregătirii muncitorilor de calificar