La ora 2.54, ieri, Postul de poliţie Bosanci a fost sesizat prin 112 cu privire la faptul că, între verii Romulus N., de 33 de ani, şi Constantin U., de 23 de ani, ambii din localitate, s-a produs o altercaţie, ultimul fiind agresat.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, în cursul zilei de 5.11.2013, cei doi au desfăşurat diferite activităţi împreună pe raza satului Bosanci, după care au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 2.
Ulterior, cei doi au mers să-şi viziteze alţi verişori, însă, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri, Romulus a scos un cuţit pe care-l avea asupra sa şi l-a înjunghiat pe Constantin.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticată preliminar cu ,,3 plăgi înjunghiate”, rămânând internată pentru investigaţii.
În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de Romulus N., sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi portul fără drept al cuţitului.