Un audit financiar independent arată că firma de pază a Consiliului Judeţean Cluj a făcut o gaură în bugetul statului de 200.000 lei, în anul 2011. Au fost cumpărate produse precum whisky, ceafă de porc, haine şi vodkă.
Un mail anonim trimis pe adresa redacţiei arată că SC „Pază şi protecţie Cluj” SRL, în mandatul de preşedinte de Consiliu Judeţean al lui Alin Tişe a făcut o gaură de 200.000 lei în banii statului. Acest aspect reiese din sinteza raportului de constatări efective nr. 28/17.06.2013 al auditorului financiar independent. Potrivit informaţiilor transmise redacţiei, firma de pază a forului judeţean a fost o vacă de muls pentru conducerea societăţii în perioada august 2010 – 31 noiembrie 2012.
Au fost cumpărate ceasuri, haine în valoare de 300 lei, vin, whiksy, vodca, sucuri naturale, gin, cafea, ciocolată. "Dacă nu ai un ceas şi faci parte din conducerea unei societăţi comerciale coordonate de Consiliul Judeţean sub mandatul dlui Tişe, achiziţionarea unui astfel de accesoriu este posibilă: Te deplasezi în Floreşti la prima bijuterie şi îţi cumperi un ceas pe banii statului! În valoare de 90 lei.
300 de lei s-au cheltuit pentru ţoale, conducera societăţii trebuind să se protejeze iarna, înainte de revelion cu o zi!
Vrei să faci un cadou de revelion sau vrei să te distrezi cu prietenii cumpărând alcool pe banii statului? Exemplul cel mai bun este anul 2010, când la şase luni de la înfiinţarea companiei, conducerea cumpăra cu ocazia revelionului: Fetească Neagră – 4 sticle, Cinzano Bianco, Whisky Jum Beam, Grant`s, J. Walker sau vodka Finlandia. Nu au lipsit sucurile naturale sau Fanta Madness – 290 lei" se arată în mailul anonim.
În iarna lui 2011 au fost cumpărate băuturi precum vodka Stalinskaia, Smirnov şi vin Jidvei, gin Gilman`s. În toamna aceluiaşi an, au fost cheltuiţi bani pentru mese de lux pentru conducerea societăţii.