Este o realitate. Situatia din invatamantul romanesc s-a degradat. Si nu de azi, de ieri. Fenomenul insa s-a accelerat exact din momentul in care Traian Basescu a lansat, de la Cotroceni, asa-numitul Program National pentru Educatie. La care au lucrat zeci de specialisti de marca din acest domeniu. Si care, culmea, nu si-au mai recunoscut opera. Iar „opera” a fost pusa in practica de guvernarile Boc. Deci, tot de Basescu. Unde ne aflam si ce e de facut?
Este clar ca dascalii au dreptate. Invatamantul romanesc este subfinantat. Cheia o reprezinta, pana la urma, bugetul. In Legea invatamantului se face vorbire despre 6 la suta din Produsul Intern Brut. Procent care, in mod obligatoriu, ar trebui sa ajunga in scoli. In linii mari, este o suma de aproximativ 8 miliarde euro. La acesti bani ar trebui sa se adauge altii, proveniti din fondurile europene. In special cele reprezentate de asa–numitul program POSDRU. Daca aceasta este legea, sa vedem cum este ea respectata de catre Guvern.
In realitate, din cei 6 la suta prevazuti de Legea invatamantului, in acest vital domeniu, nu ajung decat 2.5 la suta si, culmea, in acesti 2.5 la suta sunt inclusi si banii din fondurile europene. Adica in loc de 8 miliarde, doar 3 miliarde. Oare de ce? Unul dintre raspunsuri este chiar de natura legislativa. Prevederea din Legea invatamantului este ambigua. In sensul ca nu se specifica ce procent din PIB provine de la bugetul de stat si care este procentul pe care trebuie sa-l prevada pentru invatamant comunitatile locale. Cele doua entitati, Guvernul si autoritatea locala, se asteapta ca cealalta parte sa faca efortul financiar de care invatamantul are nevoie. A doua cauza este de natura politica. In mod instinctiv, guvernele taie de acolo de unde au sentimentul ca o pot face fara sa-si asume riscuri politice prea mari. Iar profesorii, in mod traditional, sunt mai putin pre
