Sedinta Comisiei parlamentare privind Rosia Montana a fost suspendata, miercuri noaptea, dupa ce reprezentantii PPDD au avut o discutie cu Gabriela Firea pe hol si n-au mai participat la lucrari cand s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe acestia de "tradare", informeaza Mediafax. Sursa imagine: ziuanews.ro
Presedintele Comisiei, Darius Valcov, a anuntat, dupa mai mult de zece ore de la debutul sedintei, ca aceasta a fost suspendata din lipsa de cvorum.
"Am mai ramas doar noua colegi in sala, s-a cerut prezenta si s-a constatat ca nu indeplinim conditiile de cvorum. Vom relua dezbaterile maine dimineata, la 10.00", a afirmat Valcov.
El nu a vrut sa spuna cine a lipsit, precizand insa ca s-a cerut de doua ori verificarea cvorumului si s-a constatat de fiecare data ca acesta nu este indeplinit.
Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepresedinte al comisiei, a spus ca toti cei cinci reprezentanti ai PNL au fost prezenti si au sustinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL ca proiectul trebuie respins. Ea a spus ca au mai fost prezenti reprezentantii UDMR si cei ai celorlalte minoritati nationale.
In privinta reprezentatilor PPDD, deputatul PNL Micea Dolha a spus: "Cei de la PPDD au tradat".
Nerealizarea cvorumului a fost constatata dupa ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurta discutie pe hol cu deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru si cu senatorul PPDD Constantin Popa, toti trei fiind membri ai comisiei. In timpul discutiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul sau si a plecat, iar Firea i-a aratat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa.
Imediat dupa acest moment, din sala comisiei a iesit Darius Valcov, care a anuntat suspendarea sedintei din lipsa de cvorum.
Intrebat de ziaristi de ce a disparut din cvorum, senatorul PPDD Constantin Popa a spus: "Nu am disparut nicaieri, am iesit pe ho