Trei foşti membri ai Cabinetului Boc au participat joi, 7 noiembrie, la inaugurarea sediului Partidului Mişcarea Populară – filiala Sălaj. Sediul va fi comun cu cel al Fundaţiei Mişcarea Populară şi se află la parterul Hotelului Porolissum, deţinut de preşedinta filialei Sălaj a fundaţiei, Lia Stanca.
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, s-a referit, în discursul său de la Zalău, la viziunea fundaţiei referitoare la unificarea dreptei. „Este limpede că obiectivul principal trebuie să fie acela de a uni electoratul de dreapta, care se poate face în jurul proiectului reformist început de Traian Băsescu”.
Fost ministru al Educaţiei în Guvernul Boc, Funeriu a vorbit despre problema decontării navetei pentru elevi, catalogată drept „o problemă uriaşă cu care se confruntă România şi care are drept consecinţă abandonul şcolar”. „Anul 2013 este anul cu cel mai mic număr de copii înscrişi în clasa a IX-a din istoria modernă a României”, a apreciat el în acest context.
Mişcarea Populară Fuzionează cu Forţa Civică
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, vicepreşedinte PMP, a venit la Zalău cu vestea că Partidul Mişcarea Populară va fuziona, în perioada următoare, cu Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. „Am finalizat discuţiile cu Mihai Răzvan Ungureanu şi cu Forţa Civică pentru ca cele două partide să fuzioneze, să putem da un candidat puternic la prezidenţialele de anul viitor”, a spus el.
Cel de-al treilea ministru din Guvernul Boc, Cristian Petrescu, înlocuitorul Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, a anunţat, din postura de secretar general al Mişcării Populare, şi care va fi candidatul la preşedinţie a viitorului partid format în urma fuziunii: „Suntem cu toţii de acord că Mihai Răzvan Ungureanu este cea mai bună variantă de prezidenţiabil”, a spus acesta.
Revenit la