Cei 18 sportivi care vor urca sâmbătă seară în ringul din Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti în cadrul Galei Superkombat Final Elimination vor fi prezenţi vineri, de la ora 16.00, la un centrul comercial pentru cântarul oficial.
Iubitorii SuperKombat sunt aşteptaţi după-amiază la mall-ul din Ploieşti, acolo unde pot câştiga şi una dintre cele 100 de invitaţii puse la bătaie pentru evenimentul transmis în direct în peste 80 de ţări de pe 5 continente, prin intermediul Eurosport, Eurosport Asia Pacific, Fight Now! TV, Epicentre TV şi Setanta Africa. În România, evenimentul va putea fi urmărit în direct pe Sport.ro, dar şi în reluare pe Pro TV. Biletele pentru gala de la Ploieşti costă 30 de lei.
Pe de altă parte, singurul român dublu campion european WAKO la amatori, ploieşteanul Amansio Paraschiv (21 de ani) va avea parte de meciul carierei chiar în oraşul său natal. Sportivul antrenat de Eduard Limboşeanu va lupta sâmbătă împotriva marocanului Mohamed Ben Ali, neînvins până în prezent, într-un duel eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat New Heroes la categoria mijlocie.
PROGRAMUL GALEI
Amansio Paraschiv (România) vs Mohamed Ben Ali (Maroc)
Mathieu Kongolo (Belgia) vs Giannis Stoforidis (Grecia)
Muamer Tufekcic (Bosnia şi Herţegovina) vs Frank Munoz (Spania)
Jegish Yegoian (Armenia) vs Redouan Cairo (Surinam)
D’Angelo Marshall (Surinam) vs Pacome Assi (Coasta de Fildeş)
Massinissa Hamaili (Franţa) vs Ondrej Hutnik (Cehia)
Igor Bugaenko (Belarus) vs Jorge Loren (Spania)
Ricardo van den Bos (Olanda) vs Raul Cătinaş (România)
Daniel Lentie (Camerun) vs Cătălin Moroşanu (România)
Cei 18 sportivi care vor urca sâmbătă seară în ringul din Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti în cadrul Galei Superkombat Final Elimination vor fi prezenţi vineri, de la ora 16.00, la un centrul comercial pentru c