Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria, Slovacia şi Serbia ne dau lecţii cu deszăpezirea

Publicat in Puterea, joi 7 noiembrie 2013 ·

În timp ce ţările vecine îşi procură sarea pentru deszăpezire încă din vară, autorităţile din România sunt luate prin surprindere an de an de condiţiile meteorologice şi lasă totul pe ultima sută de metri. Situaţia se repetă şi în acest an, întrucât CNADNR nu a încheiat contract cu Salrom până de curând.

Societatea Naţională a Sării – Salrom, singurul producător de sare din România, a livrate deja 50.000 de tone de sare pentru deszăpezire Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Cele două companii au încheiat în luna octombrie un contract pentru cumpărarea a 400.000 tone de sare la un preţ de 182 lei pe tonă, la care se adaugă TVA. Ceea ce înseamnă că CNADNR plăteşte 73 milioane de lei, fără TVA, pentru sarea pe care o va împrăştia la iarnă pe drumurile naţionale şi autostrăzi. Din această cantitate, Salrom s-a angajat să asigure transportul a 105.000 tone de sare pentru deszăpezire către CNADNR.

Aceasta în timp ce state precum Ungaria, Slovacia şi Serbia au încheiat aceste contracte încă din vara trecută, iar primele cantităţi de sare necesară deszăpezirii pentru iarna care vine le-au fost livrate încă din luna iulie. Furnizorul de sare comun este nimeni alta decât Societatea Naţională a Sării din România, care administrează zăcăminte de sare suficiente cât să ne ajungă timp de câteva sute de ani.

„Pentru iarna 2013-2014, vom livra CNADNR cu 30% mai multă sare pentru deszăpezire decât iarna trecută, când a solicitat 230.000 tone de sare. Am livrat deja 50.000 tone de sare din cele 400.000 de tone pentru care am încheiat contract. Apoi vom furniza lunar câte 100.000 tone de sare. Pentru Ungaria, Slovacia şi Serbia am livrat sare pentru deszăpezire încă din luna iulie”, a declarat pentru cotidianul PUTEREA directorul general al Salrom, Aurel Bucur.

Alte 100.000 tone de sare pentru iarnă consumă autorităţile locale. Însă

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 5 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 4 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum o ora
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°