Aud că o mare nenorocire s-a abătut asupra carierei şi vieţii tale. A dat tancul peste tine... Apăru Piaza rea în viaţa ta. Ştiu, e ultimul tanc. De care scapi. Sau o iei în freza inimii, şi o cacariseşti.
Că-ţi strică rostul. Îţi rupe coloana. Prinosul. Plusvaloarea. Axiologia personală. Eşti afiş. Muci. Varză. Dintr-un om normal, echilibrat, talentat. Nu pot să cred. Dar cred. Deşi, cum se zice "The Show Must Go On". Treaba, totuşi, merge mai departe, musai. Sunteţi tot pe val, pe val, pe val. Înc-un veac şi-un cincinal...
Palade, tată, spune cum e, cine e Piaza care ţi-a întărit ascuţimile şi ţi-a înălţat micimile metafizice? Ce calităţi are Piaza pentru unul care o dăduse pe crize mistice. Trebuie să fie Dracul gol. Sau, fie şi plin îl laşi tu gol...
Tu, care aprindeai cu osârdie lumânări la troiţe, intersecţii în cruce, schituri, biserici, catedrale... de miroseai numai a tămâie. Cockpitul limuzinei tale era ca un altar: aur, smirnă şi tămâie.
Tu, Palade, tu care nu mai băgai alcool în gura cu care-ţi câştigai pita! Şi, care scuipai priviri indignate spre partenerii care îngurgitau whisky din halbă... făcut şpriţ. Tu, care cum se termina treaba, fugeai acasă, la familie. Ca un casnic fanatic. Ca o gospodină grijulie ce lăsă ciorba pe foc. Care disperai că a scăzut rântaşul. Nu tu la un pahar, nici la o vorbuliţă, măcar? Fuga acasă... Morţii mă-sii de tanc!
Tu, vecinul meu - căci, recunoaşte, ai stat şi tu la bloc - care îţi plimbai copilaşul cu mândrie pe aleile fostului bulevard „Victoria Socialismului". Familistul convins. Burghezul suficient sieşi. Funcţii gastrice la zi. Digestie perfectă. Defecaţie ceas elveţian. Colesterol de bun simţ. Glicemie de fată mare. Tu, comicul sobru de cultură absconsă...
Şi acum, bruscamente, devenişi lubric. Te supui unui destin implacabil şi irefutabil. Irefutabilule, pe cine irefutai? Cine
