Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul de buget pe 2014: Companiile de stat nu pot face angajări, dar pot majora salarii

Publicat in Puterea, joi 7 noiembrie 2013 ·

Companiile de stat nu vor putea majora nici anul viitor numărul prognozat de personal comparativ cu cel din acest an decât cu aprobarea specială a Guvernului sau a autorităţilor locale, dar vor putea creşte cheltuielile salariale, indiferent dacă au avut sau nu profit, în funcţie de inflaţia pe 2014.

"Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014. Operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014", se arată în document.

În acelaşi timp, în anul 2014, aceste companii nu pot majora numărul prognozat de personal la finele anului faţă de cel realizat în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli. În cazuri temeinic justificate şi numai cu aprobarea Guvernului prin memorandum sau a consiliului local, judeţean, ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al acestor operatori economici se pot propune creşterea numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014, faţă de cel realizat în anul precedent, cu încadrarea în cel aprobat, şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, în cazul în care se justifică, din punct de vedere economic, extinderea activi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 20 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 46 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°