O paradă militară s-a desfăşurat joi dimineaţă în Piaţa Roşie, inima capitalei Rusiei, dedicată împlinirii a 72 de ani de la defilarea legendară din 1941, chiar în timpul bătăliei de la Moscova.
În acel moment, linia frontului trecea la doar câteva zeci de kilometri de capitala rusă şi, deşi situaţia nu justifica o defilare militară, armata nazistă înaintând în marş forţat, Stalin a dat ordin ca o paradă militară să fie organizată pentru a ridica moralul trupelor sovietice şi de a arăta lumii întregi că Moscova nu se predă în faţa duşmanului, anunţă Agerpres.
Importanţa istorică a acelei defilări a fost subliniată de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, într-un discurs susţinut în deschiderea paradei. „Victoria de la Moscova din 1941 a fost ,,începutul sfârşitului maşinii de război a Germaniei fasciste“, a spus el, salutându-i totodată pe cei peste 1.000 de veterani de război, între care 28 de participanţi direcţi la bătălia pentru Moscova.
Parada militară de 7 noiembrie se desfăşoară pentru a 11-a oară în Rusia postsovietică, iar anul acesta autorităţile au invitat circa 8.000 de persoane pentru a asista la eveniment, între care oficiali ruşi din administraţia prezidenţială, parlament şi Duma Moscovei (legislativul local).
Pentru ca foştii combatanţi să nu îngheţe — cu toate că la Moscova se menţine în continuare o vreme relativ caldă pentru această perioadă — autorităţile municipale au pregătit ceai şi pături, cu care aceştia pot să se încălzească.
Spre deosebire de parada de la 9 mai (Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste), defilarea de 7 noiembrie este mai modestă sub toate aspectele, de la numărul de participanţi până la aspectele logistice. În total, 50 de tancuri T-34 şi T-38 au trecut prin Piaţa Roşie în urma militarilor şi a cadeţilor de la Academia militară Suvorov, îmbrăcaţi în uniforme de epocă, într-o încercare