Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Argeş: Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat pe A1. 30 de animale au căzut pe marginea drumului - FOTO

Publicat in Mediafax, joi 7 noiembrie 2013 ·

Un TIR încărcat cu 170 de porci s-a răsturnat, joi, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, la intrarea în Piteşti, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a intrat în balans, 30 de animale căzând pe marginea drumului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Autostrăzi, şoferul TIR-ului, care plecase din judeţul Olt şi trebuia să ajungă la Ştefaneşti, în Argeş, a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autovehiculul a intrat în balans, după care s-a răsturnat.

În urma impactului, rezervorul TIR-ului s-a spart şi a luat foc, iar 30 de porci au căzut pe marginea drumului.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari care au intervenit pentru stingerea focului, dar şi pentru îndepărtarea porcilor de pe carosabil.

"S-au luat măsuri pentru evacuarea a 12 porci, alte animale erau într-un canal de lângă şosea. A fost stins şi incendiul care se manifesta la camion, rezervorul cu motorină s-a spart şi au fost luate măsuri de prevenire. În maşină erau 170 de porci, transportul venea din Olt şi se îndrepta spre Ştefăneşti-Argeş, aici lângă Piteşti, acum situaţia este sub control", a declarat Nicuşor Prunescu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Ulterior, beneficiarul transportului a chemat câţiva angajaţi pentru a scoate toţi porcii din TIR-ul răsturnat. De asemenea, Reprezentanţii firmei beneficiare vor evalua pagubele, primele date arătând că sunt câţiva porci morţi.

Şoferul autovehiculului a fost transportat la spital, cu răni la mâini, picioare şi gât.

"Şoferul camionului cu porci nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periciuloasă, noi am blocat accesul pe breteaua autostrăzii şi porcii nu au ieşit în şosea, ci în şanţul de lângă. Sunt pagube materiale, camionul e avariat, iar şoferul rănit a fost transportat cu o salvare la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti", a decl

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

ANSVSA Peste o tonă de carne de miel, fără acte, oprită la intrarea în București! (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Carnea a fost denaturată și transportată către o unitate de neutralizare, iar persoana implicată a fost sancționată contravențional, conform prevederilor legale. În dimineața zilei de 16.04.2026, inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanți ai Poli

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 4 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 2 ore
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Medic de îngrijiri paliative, acuzat că și-ar fi ucis 15 pacienți pe care îi avea în grijă

Adevarul acum 54 minute
Procuratura din Berlin a cerut miercuri trimiterea în judecată a unui medic de îngrijiri paliative, suspectat de uciderea a 15 pacienți în capitala germană.

Scenariul alegerilor din România care „sperie Bruxelles-ul”

HotNews acum 56 minute
Publicația pe teme europene Politico a analizat datele sondajelor de opinie din România pentru a afla care sunt candidații cu cele mai mari șanse de a ajunge în finala prezidențială din luna mai și de a o câștiga – un vot existențial, așa cum îl num

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Noi percheziţii şi audieri într-un caz de trafic de minori, pornografie infantilă, viol şi agresiune sexuală asupra unor minori/ Un bărbat ar fi determinat alte trei persoane, în schimbul unor bani, să recruteze minore pentru a le exploata sexual

News.ro acum 39 minute
Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, noi percheziţii şi audieri într-un caz de trafic de minori, pornografie infantilă, viol şi agresiune sexuală asupra unor minori, în care până acum au fost reţinuţi doi presupuşi infractori, iar alţi trei, două f

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 5 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Patru persoane, reţinute în dosarul violențelor din fața BEC după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu

HotNews acum 2 ore
Cele patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore într-un dosar penal care vizează infracţiuni de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Poliţiştii bu

Vremea

București
acum

20°
mie.

7°/26°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

18°
mie.

9°/18°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°