Consilierii judeţeni s-au reunit joi, 7 noiembrie, în şedinţă extraordinară pentru a aproba rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean şi al instituţiilor subordonate acestuia.
Proiectul de hotărâre s-a aflat şi pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 31 octombrie, însă întrucât până în acel moment nu se publicaseră încă în Monitorul Oficial cele două ordonanţe de urgenţă ale guvernului de rectificare a bugetului de stat, respectiv de rectificare a bugetului asigurărilor sociale, s-a luat decizia retragerii lui şi convocarea unei şedinţe extraordinare după publicarea ordonanţelor.
Cel mai discutat aspect din proiectul de rectificare a fost cel referitor la luarea unor bani de la programul „Cornul şi laptele” şi de la cel de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi alocarea sumei respective către sistemul de protecţie a copilului. Este vorba, mai exact, despre economia rezultată din faptul că distribuirea produselor lactate şi de panificaţie a început cu o întârziere de aproximativ o lună, dar şi din faptul că merele vor ajunge la copii, cel mai probabil, la începutul anului viitor.
La asta se adaugă, potrivit vicepreşedintelui Csoka Tiberiu, şi faptul că furnizarea produselor pe luna decembrie poate fi plătită în 30 de zile, adică până la finele lunii ianuarie 2014, aşa că suma aferentă lunii decembrie este, de asemenea, luată şi dată sistemului de protecţie a copilului. În total, 686.770 de lei au fost luaţi din creditele destinate finanţării distribuţiei de produse lactate, de panificaţie şi mere, dar şi din cheltuielile Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sălaj, pentru a suplimenta creditele pentru plata drepturilor salariale din sistemul de protecţie a copilului, a centrelor de asistenţă socială şi din învăţământul special.
Rectificarea a vizat şi suplimentarea cu 2.334.000 de lei a nivelului maxim al cheltui