Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CIA plăteşte 10 milioane de dolari pentru a accesa baza companiei de telecomunicaţii AT&T

Publicat in Gandul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite (CIA) oferă 10 milioane de dolari anual (7,5 milioane de euro) companiei de telecomunicaţii AT&T pentru a avea acces la vasta bază de date a acesteia, afirmă oficiali guvernamentali americani citaţi de ziarul The New York Times.

Cooperarea între cele două părţi se desfăşoară în mod voluntar, în cadrul unui contract civil, compania AT&T nefiind obligată în niciun fel prin presiuni judiciare, explică oficialii citaţi.

CIA oferă angajaţilor companiei numerele de telefon ale suspecţilor de terorism, mulţi aflaţi în străinătate, iar AT&T furnizează din propria bază de date informaţii care permit localizarea acestora şi identificarea complicilor.

AT&T, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Statele Unite, are o imensă bază de date, care cuprinde informaţii despre toate comunicaţiile ce au tranzitat reţeaua sa, nu doar comunicaţiile propriilor clienţi.

Dezvăluirile conferă o nouă dimensiune programului american de interceptare a comunicaţiilor, evidenţiind cooperarea agenţiilor de spionaj cu operatorii din domeniul online şi al telefoniei.

La sfârşitul lunii octombrie, ziarul The Washington Post a dezvăluit, prezentând documente furnizate de fostul consultant Edward Snowden, că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a accesat principalele linii de comunicaţii care fac legătura între bazele de date aparţinând companiilor Yahoo şi Google. Prin accesarea acestor linii de comunicaţii, NSA poate colecta informaţii din sute de milioane de conturi de mail. Potrivit unui document intern datat 9 ianuarie 2013, divizia de interceptări a NSA trimite zilnic milioane de date obţinute din reţelele companiilor Yahoo şi Google la centrul de stocare a datelor existent în baza de la Fort Meade. Conform documentului, în ultimele 30 de zile înainte de 9 ianuarie 2013, agenţii NSA procesaser

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 56 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 24 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 59 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum 27 minute
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 42 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 55 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 19 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°