Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un acord asupra programului nuclear iranian este posibil până la finalul negocierilor de la Geneva

Publicat in Mediafax, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Iranul şi marile puteri ar putea ajunge la un acord asupra programului nuclear iranian până finalul negocierilor, vineri seară, la Geneva, a declarat joi ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, într-un interviu pentru postul de televiziune CNN.

"Cred că am putea să ajungem la un acord până la finalul negocierilor de mâine (vineri) seara", a declarat şeful diplomaţiei iraniene. Un astfel de acord ar "răspunde celor mai importante preocupări, care au fost abordate", a adăugat Zarif în interviul pentru CNN.http://CNN.com

De asemenea, el a exclus posibilitatea unei încetări a activităţilor de îmbogăţire a uraniului. "Nu va avea loc nicio suspendare a activităţilor de îmbogăţire a uraniului, în general, însă putem să tratăm diverse subiecte care sunt pe ordinea de zi", a afirmat ministrul iranian de Externe.

El a amintit că Iranul, la îndemnul comunităţii internaţionale, a suspendat activităţile de îmbogăţire a uraniului în perioada 2003-2005, însă nu a obţinut "rezultate pozitive".

"Suntem la o etapă foarte delicată", a declarat Zarif.

Negociatorii Iranului şi cei ai statelor din cadrul Grupului 5+1, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Franţa, Marea Brianie, Rusia şi Statele Unite) plus Germania, se întâlnesc joi şi vineri, la Geneva, prezidaţi de şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton, pentru a încerca să ajungă la un acord pe tema controversatului program nuclear iranian. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 22 minute
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 23 minute
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Ciolacu: Românii au investit în titluri de stat, în acest an, aproape 17,5 miliarde de lei

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că românii au investit în titluri de stat, de la începutul acestui an, aproape 17,5 miliarde de lei, el afirmând că acest lucru arată încrederea românilor în evoluţia eco

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum 37 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

Sondaj Cargus: Românii şi-au schimbat obiceiurile de Paşte şi cumpără online gadgeturi şi jucării, în locul tradiţionalelor haine noi

Ziarul Financiar acum 34 minute
Coşul de cumpărături online pentru Paşte s-a modificat anul acesta, gadgeturile, electrocasnicele, dar şi jucăriile sau alte cadouri tech fiind printer cele mai populare achiziţii, în timp ce hainele şi încălţămintea, altădată simboluri ale pregătir

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 minute
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum 2 ore
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 4 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°