Este de-a dreptul scandalos felul în care a evoluat industria înmormântărilor şi parastaselor la români. Cel puţin în anumite zone mai chivernisite „tradiţiile”, în continuă schimbare, impun astăzi jdemii de colaci, ştergare, batiste, şi multe alte mărunţişuri dacă eşti nevoit să faci o înmormântare, ceea ce te obligă la a cheltui aiurea sume imense. Aceeaşi poveste şi cu parastasele...
Tagma celor pe care sclipitorul Dan C. Mihăilescu a numit-o „pişcotari” - cu referire la alt fel de parastase care în numerose cazuri sunt astăzi lansările de carte şi alte manifestări culturale - are un viguros corespondent care se-nvârte în jurul „evenimentelor” gestionate de Biserică. Sunt oameni amărâţi, mi se va spune. Nu este totdeauna adevărat: sunt ciubucari, sunt beţivi, sunt ţigani destul de înstăriţi care au făcut o meserie din cerşit, sunt, desigur, şi mulţi nevoiaşi. Dar stilul în care este gestionată această acţiune de ajutorare venită prin intermediul Bisericii şi al slujbelor gestionate de aceasta lasă de dorit în foarte multe parohii.
...Undeva, în Bucovina, lucrurile au luat o întorsătură exemplară. Este vorba de localitatea Bogdăneşti, situată nu departe de Fălticeni, veche ctitorie a lui Bogdan I. Născut şi el şi soţia sa în Bogdăneşti, Părintele Gheorghe Loghinoaia a construit aici o mănăstire (pe locul vechii ctitorii voievodale) şi un cămin pentru bătrâni. Cu tot cu dependinţe, construcţia este considerabilă, deoarece adăposteşte deja peste 120 de oameni nevoiaşi. Întreaga instituţie de binefacere aparţine Mănăstirii Bogdăneşti al cărei stareţ este acelaşi Pr. Loghinoaia - fapt unic în România, probabil, întrucât părintele este preot de mir, are preoteasă, are trei copii. Flexibilitatea unor anumite zone ale ortodoxiei este uneori surprinzătoare. Dar mănăstirea nu are alţi călugări decât pe aceşti 120 de bătrâni. „Aiştia-s mai sfinţi decât călu
