Directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor (ANM), Marius Savu, a declarat, joi, că mii de medicamente contrafăcute au fost descoperite în farmaciile din România. Medicamentul se numeşte Pegasys şi este produs în Germania.
Preşedintele ANM a susţinut că este vorba de seringi cu interferon, un medicament destinat pacienţilor cu hepatită cronică şi cancer, care ar fi conţinut apă distilată şi glucoză în loc de substanţă activă.
„Pacienţii trebuie să verifice seringa preumplută în momentul în care deschid cutia să fie siguri că seringa este din sticlă. Diferenţierea se vede foarte clar când vezi seringa. Un pacient care a mai făcut injectii cu interferon va şti că nu este în regulă. Seringa oficială este de sticlă pe când cea contrafăcută este din plastic. De asemenea, pistonul pe care apasă este roşu la cel original şi negru sau alb la produsul contrafăcut. Am identificat câteva zeci de cutii pe care le-am identificat cu poliţia în mai multe zone din ţară. Nu este un risc mortal. Nu conţine substanţă activă, ci conţine pur şi simplu apă distilată”, a declarat Marius Savu pentru B1 TV.
Savu a mai spus căancheta a început săptămâna trecută şi că medicamentul nu a fost oprit de la comercializare, iar bolnavii care cumpără Pegasys ar trebui să fie atenţi, în momentul în care deschid cutia, dacă medicamentul este similar cu cel pe care l-au cumpărat data trecută, ca seringa să fie din sticlă şi nu din plastic, iar pistonul să fie roşu şi nu alb.
Sursa: Romania Libera
Cuvinte cheie:marius savu, farmacii, hepatita, interferon
Directorul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor (ANM), Marius Savu, a declarat, joi, că mii de medicamente contrafăcute au fost descoperite în farmaciile din România. Medicamentul se numeşte Pegasys şi este produs în Germania.
Preşedintele ANM a susţinut că este vorba de seringi cu interferon, un med