Anca Petrescu, celebrul arhitect al Casei Poporului, cea mai mare clădire administrativă din lume, a încetat din viaţă pe 30 octombrie, după o îndelungată suferinţă. A lăsat în urmă o clădire impresionantă, considerată de mulţi drept un monument de arhitectură absolut kitschos.
Poreclită "Albert Speer al comunismului", Anca Petrescu a devenit celebră, prin opera sa, şi peste hotare. Astfel că, după moartea ei, jurnaliştii britanici i-au dedicat spaţii ample în presa din Regat.
Într-un articol publicat de cotidianul "The Telegraph", Ancăi Petrescu i se zugrăveşte un portret deloc măgulitor. Mai mult, aceasta este considerată indirect responsabilă de suferinţa a mii de oameni ale căror case au fost demolate pentru construcţia Casei Poporului.
De asemenea, BBC a numit-o pe Anca Petrescu "cel mai prost arhitect al lumii".
"Lui Ceauşescu i-a venit ideea de a construi palatul în 1977, după cutremurul care a devastat Bucureştiul şi a ucis peste 1.500 de oameni. El a văzut în acest dezastru o oportunitate de a construi un nou «centru civic», aşa că a lansat o competiţie de proiecte în acest sens. L-a ATRAS PE CEAUŞESCU
Anca Petrescu, proaspăt absolventă de arhitectură, nu a participat la concurs de la început. Însă, cum Ceauşescu de decidea greu ce vrea, iar, în 1981, nu fusese ales încă proiectul câştigător, a decis să vină cu propria propunere", scriu jurnaliştii de la "The Telegraph".
Proiectul ei a părut că poate satisface dorinţele megalomanice ale lui Ceauşescu, aşa că a fost invitată la o întrevedere cu acesta. "Era un foarte bun ascultător", îşi amintea ea. "Nu era un vampir".
Cu toate că promitea, proiectul ei nu a fost selectat de indecisul Ceauşescu, atunci, în 1981. Tânăra arhitectă nu s-a dat bătură şi, timp de trei luni, a construit, în cele mai mici detalii, o machetă bombastică a ceea ce, mai târziu, avea să devină Casa Popo