Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, s-a declarat îngrijorat vineri de posibilitatea ca Ministerul Agriculturii să nu ia decizia înfiinţării unui subprogram european dedicat pomiculturii, subprogram ce ar putea beneficia de fonduri europene dedicate în perioada 2014-2020, dar fără de care acest sector al agriculturii ar pierde foarte mult.
'În România, de exemplu, pe sectorul pomicol e o problemă specifică cu nevoie de restructurare-reconversie, dar nu există la nivel european un program de reconversie pentru că nu există o problemă în acest sector. În general, ţările cu potenţial pomicol un un sector bine structurat. Tocmai pentru ca şi noile state membre, cu e România, să poată să-şi finanţeze din fonduri europene astfel de programe, am prevăzut în programul de dezvoltare rurală posibilitatea de a crea subprograme sectoriale prin care să se rezerve o alocare bugetară pe perioadă de şapte ani care să fie dedicată pentru un astfel de subprogram şi diferitele măsuri, de investiţii în ferme, de instalare a tinerilor fermieri, de achiziţii de utilaje, sisteme de irigaţii să poată fi făcute într-un minipachet dedicat pentru sectorul pomicol. Şi atunci partea de buget rezervată va fi alocată doar sectorului pomicol', a spus Dacian Cioloş, în cursul unei vizite la Grădina Botanică din Jibou.
Potrivit acestuia, beneficiarii vor depune proiecte pentru măsurile respective, 'dar doar pentru sectorul pomicol şi aşa sectorul are garanţia rezervării unei alocări bugetare pe o perioadă de şapte ani'.
Comisarul european pentru agricultură a tras atenţia asupra faptului că pentru ca România să poată beneficia de astfel de fonduri europene este necesar ca autorităţile responsabile să decidă crearea unui astfel de subprogram dedicat pomiculturii.
'Asta presupune că în următoarele luni Ministerul A