Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA şi-a pierdut dreptul de vot la UNESCO din cauza opoziţiei faţă de aderarea palestinienilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Statele Unite şi-au pierdut dreptul de vot în cadrul UNESCO după ce un oficial a declarat că Washingtonul a ratat un termen important, la doi ani după sistarea cotizaţiilor către agenţie, în semn de protest faţă de decizia de a face Palestina membră a UNESCO.

Potrivit normelor UNESCO, Statele Unite au avut timp până astăzi dimineaţă să reia finanţarea sau să prezinte o explicaţie pentru datoriile lor. În condiţiile în care niciunul dintre aceste evenimente nu a avut loc, SUA şi-au pierdut automat votul, explică un oficial UNESCO, care nu a fost autorizat să vorbească în public despre acest subiect.

Potrivit agenţiei AP, pierderea votului va însemna că SUA nu vor mai putea participa la deciziile de finanţare pentru agenţie, cel mai bine cunoscută pentru programul său de a proteja culturile din lume prin intermediul site-urilor de patrimoniu.

Influenţa americană în cultura, ştiinţa şi educaţia din întreaga lume se confruntă cu o lovitură importantă, ca urmare a pierderii drepturilor SUA de vot în cadrul UNESCO, comentează agenţia respectivă, preluată de Agerpres. De asemenea, Washingtonul va trebui să plătească milioane de dolari pentru a-şi recâştiga vocea în cadrul UNESCO.

Statele Unite nu şi-au plătit contribuţiile în cadrul organizaţiei cu sediul la Paris de trei ani, în semn de protest faţă de decizia guvernelor lumii pentru a face Palestina un membru al UNESCO în 2011.

Suspendarea contribuţiilor americane, în valoare de 80 de milioane de dolari pe an - reprezentând 22% din bugetul total al UNESCO - a adus agenţia în pragul unei crize financiare şi a forţat-o să reducă finanţarea unor iniţiative americane, cum ar fi educaţia privind Holocaustul şi cercetarea tsunami-urilor, în ultimii doi ani.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 8 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 8 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°