La aproape 100 de ani de la izbucnirea conflictului pe care lumea l-a numit atunci Marele Război, jurnalul pierdut al unui soldat scoate la iveală dramele de zi cu zi ale soldaţilor, ilustrând o realitate sumbră, marcată de soldaţi care-şi omorau camarazii pentru că nu vedeau unde aruncă obuze. A scrie într-un jurnal era strict interzis pentru soldaţi, aşa că existenţa carneţelului este remarcabilă.

Evenimentele descrise de Harry Drinkwater în jurnalul pe care l-a ţinut în perioada în care a luptat în Primul Război Mondial seamănă izbitor cu acţiunea romanului „Nimic nou pe frontul de Vest” al lui Eric Maria Remarque tocmai prin unghiul de abordare. Exact ca-n carte, tragedia războiului şi vastitatea dramei sunt descrise dureros de simplu, prin vocea unui soldat pentru care lipsa hranei, noroiul, frigul şi mai ales prezenţa morţii au devenit elementele care-i construiesc realitatea de zi cu zi.

În fragmentul de jurnal obţinut de presa britanică şi publicat în exclusivitate, Harry Drinkwater descrie Bătălia de pe Somme, din nordul Franţei.

Joi, 16 decembrie, 1915

Am ajuns astăzi la Suzanne, după un marş foarte greu. Campăm câte 12 în cort exact în porţiunea dintre duşman şi artileria noastră grea.

Noaptea se văd crâmpeie de lumină din corturi, reflectate în băltoacele de afară, ceea ce creează iluzia unui tărâm de basm.

Mâine intrăm în tranşee. Mă întreb ce figură vom face.

Duminică, 19 decembrie

Nu există cuvinte pentru a descrie condiţiile. Nu cu germanii ne luptăm, ci cu vremea. La o oră după ce am plecat, eram până la genunchi în noroi şi apă.

Noroiul creştea pe măsură ce înaintam în tranşee.

Avansaserăm mult înainte să fie nevoie să ne ferim, inamicul trimitea salutul de „noapte bună” cu obuze.

Pentru a avansa, m-am folos