Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost accidentat mortal de o maşină pe o stradă din municipiul Rădăuţi. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 18.40, pe strada Calea Cernăuţi din Rădăuţi.
Conform anchetei poliţiei, Daniel Schipor, în vârstă de 22 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, aflat la volanul unui autoturism VW Pasat înmatriculat în Marea Britanie, l-a surprins şi accidentat mortal pe Vasile Şuian, în vârstă de 38 de ani, din comuna Satu Mare, care era angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi nu s-a asigurat corespunzător.
Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.