O mişcare de voluntariat extrem de amplă, dar care nu este încă foarte cunoscută, funcţionează la Tulcea încă din anul 2008, însă a luat proporţii abia anul trecut când s-au înscris 12 unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea. Acum sunt 49 de şcoli, aproape toate din municipiul Tulcea şi multe altele din mediul rural. Practic, profesorii sau învăţătorii, alături de elevi şi părinţi desfăşoară periodic campanii prin care sunt ajutate persoanele cu probleme financiare sau de altă natură.
În cursul zilei de ieri coordonatorii acestor acţiuni s-au întâlnit la Tulcea, la sediul Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Tulcea, centru condus de directorul Lucica Popişcă şi coordonator local al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
SNAC-ul a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei în anul 2007, fiind implementată la Tulcea, timid, în anul 2008. Prin această strategie sunt reglementate acţiunile de voluntariat desfăşurate în cadrul unităţilor de învăţământ din România, iar la nivel local, acţiunile sunt dirijate prin Inspectoratul Şcolar.
„Elevii mai buni îşi ajută colegii să înveţe”
Şcolile interesate să participe la activităţile SNAC îşi desemnează câte un reprezentant care coordonează campaniile de voluntariat, iar la finalul unui an şcolar este premiată şcoala care a avut cele mai bune şi de impact acţiuni. Pentru anul şcolar 20012-2013 a fost câştigătoare Şcoala „Alexandru Ciucurencu” din municipiul Tulcea.
„Desemnarea acestei şcoli ca şi câştigătoare s-a realizat în funcţie de numărul de activităţi desfăşurat şi după numărul de voluntari şi de beneficiari. Pe parcursul anului şcolar 2012-2013, ei şi-au schimbat puţin optica faţă de anul anterior, când îşi stabiliseră un grup ţintă din exteriorul unităţii de învăţământ. Anul acesta au identificat un grup ţintă din interiorul şcolii, copii aflaţi în dificultate, copii din fam