Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Stănescu, preşedintele Comisiei de Agricultură, din cadrul PSD

Publicat in Gazeta Noua, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, au loc lucrările Consiliului Naţional al PSD. Vineri, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a prezidat lucrările Atelierului de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. În cadrul întrunirii de la Bucureşti s-a luat şi decizia ca Paul Stănescu să fie preşedintele Comisiei de Agricultură din cadrul PSD.

Tema atelierului a fost ƒ„Perspectivele dezvoltării sectorului agricol. Politica agricolă comună 2014-2020". Alte teme abordate s-au referit la sistemul de irigaţii sau produsele bio, o sursă de venituri considerabile la bugetul naţional.

„Este un moment important pentru noi toţi cei care facem parte din acest departament al partidului. Au fost multe voci care ne-au spus că viitorul sunt IT-ul şi energia. Însă, eu spun că oportunitatea este agricultura. Avem câteva milioane de hectare de sol de cea mai bună calitate, în România, dar avem şi fermieri foarte pricepuţi. Avem, deci, şansele să punem agricultura acolo unde merită", a declarat preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu.

La lucrările Atelierului de Agricultură au fost prezenţi premierul Victor Ponta, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, europarlamentarele Daciana Sârbu şi Viorica Dăncilă, alături de deputaţii de Olt Dan Ciocan, Daniel Bărbulescu, Virgil Delureanu şi Alexandru Stănescu.

Administraţia locală olteană a fost reprezentată prin vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, şi majoritatea primarilor PSD din judeţ.

Vineri seara, la Palatul Parlamentului, s-a întrunit Liga Aleşilor Locali, având ca principală temă de dezbatere descentralizarea.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 6 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 3 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 9 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum o ora
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 4 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°