Roşia Montană
Stimate D-le Prim-ministru,
Cu mult timp în urmă, mă gândisem să vă scriu pentru a-mi exprima bucuria înscăunării dvs. în înalta funcţie şi a-mi mărturisi unele idei legate de mersul unor evenimente din ţara noastră (sugestiile din popor nu sunt de înlăturat). Indecizia mea s-a datorat lipsei de speranţe că mesajul unuia din "gloată" va ajunge la primul ministru al României. Totuşi, în prezent, precipitarea fără precedent a evenimentelor privitoare la Roşia Montană m-au determinat "să-mi iau inima'n dinţi", adresându-vă o scrisoare deschisă.
Deocamdată, stimate d-le Prim-ministru, dvs. şi Guvernul ce cu onoare îl conduceţi, vă mai luptaţi cu unele aspecte ale unui "ocultism" politic, care se zbate în disperare, sperăm, finală. Răbdarea, tenacitatea, corectitudinea şi neangajarea în mod public în dispute verbale agresive, neacademice, cu adversarii, vă vor oferi apreciere şi câştig de cauză. Eu şi românii, în marea lor majoritate, ne-am bucurat că, în sfârşit, s-a ivit o personalitate "să ia taurul de coarne" în România, pentru a repune pe făgaşul normalităţii gândirea şi faptele politice, cultura etc., dar şi sportul - jenant de părăsit, exceptând fotbalul, dar lăsat şi el în neştire, incapacităţilor spre manevrare şi înavuţire. Acum, pe scurt, problema-problemelor, Roşia Montană, care m-a decis să vă scriu.
"Roşia Montană, cel mai puternic argument «viu» şi indestructibil, dăltuit în piatră, al originii daco-romane a poporului român"
Roşia Montană, prin trecutul său istoric mai îndelungat decât bimilenar, cu lucrări miniere dacice şi romane, certe, argumentate ştiinţific (prin analiza cu C 14 a lemnului de mină utilizat de antici), constituie cel mai puternic argument "viu" şi indestructibil, dăltuit în piatră, al originii daco-romane a poporului român. Roşia Montană este, geo-arheologic, Panteon