Am vazut zeci de companii nationale aduse pe butuci in anii ce au urmat comunismului, iar situatia persista si azi. Pe langa talentul de exceptie al unor personaje mai mult sau mai putin cunoscute de a-si umfla buzunarele, bagand mana adanc in vistieria statului, altii au trecut la nivelul urmator si s-au pus pe rupt scandurile din gard. Gardul companiei de stat pe care o manageriaza, teoretic catre eficientizare. Ei sunt cei care s-au angajat cu semnatura sa redreseze companii cheie ale statului roman si tot ei sunt cei care, peste noapte, au devenit atat de “mari”, incat au simtit ca pot trece la nivelul urmator. Nu cel al profesionalismului, ci al transformarii companiei intr-un paradis personal, in care copii, nepotii si cativa prieteni (cei mai apropiati) trudesc cu spor in mult-ravnita functie de “frecator de menta”. Iar Romania nu mai este Romania, ci o Tara a Minunilor. O tara in care au mai ramas doar doua tipuri de oameni: cei care trag castane si cei care le incaseaza. Iar acestia din urma trebuie sa-si creeze anumite mecanisme de aparare impotriva primei categorii. Asa au inceput sa devina nepasatori in fata jafului national si poate nu degeaba se spune ca atunci cand iti curge sange din nas, e greu sa nu vezi viata in culori vesele. Pentru cei care nu au vazut acest “film”, ii invitam sa citeasca randurile ce urmeaza. Vom vedea cum arata adevarata fata a companiei Tarom, care in patru ani de zile a inregistrat pierderi totale de peste 1 miliard de lei. Un gigant al statului greu de privatizat, dar si mai greu dupa situatia lasata in urma de fosta trupa care a condus Tarom (vezi Nicolae Demetriade si Dan Pascariu), oprita din nelegiuriri de Ministerul Transporturilor, prin demiteri in masa. Cu exceptia fostului director executiv, care a demisionat cu cateva zile inainte sa se emita ordinul de demitere, toti membrii Consiliului de Administratie, in frunte