Ioana Mihalache din Constanţa va reprezenta România la competiţia de frumuseţe Miss Earth 2013 din Filipine, după ce aceasta a câştigat selecţia naţională a acestui concurs de frumuseţe, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
În urma selecţiei naţionale Miss Earth România 2013, organizată marţi de către agenţia ExclusivEvent, Ioana Mihalache a fost aleasă să reprezinte România în cadrul competiţiei internaţionale de frumuseţe Miss Earth 2013. În total, la selecţia naţională Miss Earth România 2013 au participat 64 de candidate din mai multe oraşe ale ţării.
Ioana Mihalache are 23 de ani, 1,80 metri înălţime, dimensiunile ei fiind 87-61-91.
Absolvind ca şefă de promoţie Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, Ioana este în prezent masterandă în cadrul aceleiaşi universităţi, specializarea Politici Europene de Dezvoltare Regională.
Ioana Mihalache va pleca să reprezinte România în perioada 17 noiembrie - 9 decembrie, în Filipine, unde va concura alături de peste 95 de candidate din tot atâtea ţări din lume. În cadrul competiţiei Miss Earth 2013, Ioana va purta pe marea scenă din Filipine creaţiile vestimentare semnate de Cristallini şi Romona Cojocaru.
De aproximativ doi ani, Ioana profesează ca model în Turcia şi Italia şi a participat până în prezent la mai multe competiţii naţionale de frumuseţe, cele mai importante dintre ele fiind Miss World România 2013 şi Miss Universe România 2013.
Ioana Mihalache va fi timp de un an de zile imaginea Miss Earth România, având sarcina de a se implica activ împreună cu organizaţia Miss Earth România în cât mai multe campanii şi acţiuni de caritate, dar şi în numeroase programe şi activităţi de protejare şi conservare a mediului înconjurător.
"Sunt convins că Ioana Mihalache va reuşi să facă o imagine foarte bună ţării noastre în cadrul finalei int