Doar muzeografii şi câţiva dintre intelectuali îşi mai aduc aminte în Giurgiu de Maria Teohari, prima femeie astronom din România. Într-o perioadă în care femeile erau privite cu scepticism în domeniul ştiinţific, Maria Teohari a reuşit prin muncă şi ingeniozitate să „demoleze” toate prejudecăţile.
Maria Teohari şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei şi cercetărilor. S-a remarcat îndeosebi în domeniul astronomiei, cercetând, printre altele, petele solare şi cometa Halley.
Lipsa unui echipament corespunzător i-a afectat puternic vederea, fiind la un pas să orbească.
Nevoită să se retragă de la Observatorul Astronomic, urmează o carieră în învăţământ fiind profesoară de astronomie şi matematică la Liceul „Domniţa Ileana” din Bucureşti.
A trăit 90 de ani, iar tot ceea ce a realizat în carieră a realizat prin forţe proprii.
Orfană de tată
Maria Teohari s-a născut la 22 aprilie 1885, în Giurgiu, fiind cea mai mare din cele trei fete ale medicului Hristu Teohari. Moartea fulgerătoare a acestuia îşi va pune amprenta asupra viitorului familiei Teohari, cele trei fete fiind crescute doar de mamă.
Muzeograful Emil Păunescu este de părere că dispariţia prematură a tatălui a marcat-o puternic pe Maria, însă în acelaşi timp a şi ambiţionat-o.
„Medicul Teohari a murit în urma unei înţepături în deget care a avut loc la spitalul din Giurgiu în timpul unei operaţii. Rana s-a infectat, iar doctorul Teohari s-a stins lăsând în urmă o văduvă cu trei copii. Aşa cum era atunci în epocă, femeile nu lucrau. Erau casnice, aşa că vă daţi seama cât de greu i-a fost unei femei să crească singură trei fete” afirmă Emil Păunescu, director adjunct al Muzeului Judeţean.
Acesta este de părere că destinul Mariei Teohari ar fi fost altul dacă medicul ar fi trăit mai mult. „Meseria tatălui ar fi