Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2013, România a încasat, până în prezent, peste 2,6 miliarde de euro de la Comisia Europeană

Publicat in Capital, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate României în perioada 1 ianuarie -7 noiembrie 2013 a ajuns la peste 2,6 miliarde de euro. Suma menţionată a fost rambursată în contul proiectelor derulate de beneficiarii din sectorul public şi privat.

“Fondurile încasate de România în acest an, de peste 2,6 miliarde euro, demonstrează eficienţa măsurilor implementate, care au permis reluarea plăţilor de către Comisie pentru toate programele blocate în trecut, dar şi asigurarea plăţilor către beneficiari. Subliniez că suma rambursată în acest an este mai mare decât cea încasată în perioada 2007-2012, în care România a atras doar 2,2 miliarde de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

În perioada ianuarie – 7 noiembrie a.c., prin Programul Operaţional Regional fost rambursată cea mai mare sumă - peste 726 milioane de euro. Pe locul al doilea se clasează Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane prin intermediul pentru care au fost rambursate fonduri în valoare de peste 625 milioane de euro. Prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost returnată României o sumă de peste 514 milioane de euro, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – peste 511 milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – peste 196 milioane de euro.

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României de la începutul acestei perioade de programare şi până la data de 7 noiembrie a.c. se ridica la peste 4,8 miliarde de euro, echivalentul a peste 25% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate. În acelaşi timp, valoarea sumelor solicitate Comisiei Europene pentru a fi rambursate României se ridica la peste 5 miliarde de euro, la data de 7 noiembrie a.c, rata de absorbţie curentă depăşind nivelul de 26%.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 47 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 2 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Sonda solară Parker a NASA a finalizat cu succes cea mai apropiată survolare a unui obiect realizat de om

News.ro acum o ora
Sonda solară Parker a NASA este în siguranţă şi funcţionează normal, după ce a fost cel mai aproape de Soare, a declarat agenţia spaţială. Nava spaţială a trecut la doar 6,1 km (3,8 m mile) de suprafaţa solară în 24 decembrie, zburând în atmosfera e

ChatGPT funcţionează din nou în urma unei pene mondiale de câteva ore. ”ChatGPT este în pană aşa că acum va trebui să-mi folosesc creierul ca în anii '70”

News.ro acum o ora
ChatGPT, instrumentul inteligenţei artificiale generative al întreprinderii OpenAI, s-a aflat în pană la nivel mondial - dar şi software-urile Sora, de creare de video, şi API, un instrument de asistenţă a utilizatorilor - , numeroşi utilizatori au

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 2 ore
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°