Pictoriţa Iulia Hălăucescu, supranumită de criticii de artă „Doamna acuarelei româneşti”, a lăsat drept moştenire o bogată colecţie de lucrări care se regăseşte în muzeele de la Bicaz şi de la Tarcău.
Iulia Hălăucescu (Verşescu) s-a născut pe 31 martie 1924, în comuna Tarcău, din judeţul Neamţ, într-o familie cu vechi tradiţii preoţeşti. Studiile le-a făcut la Şcoala primară şi Liceul teoretic de fete (astăzi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”) din Piatra Neamţ. Din 1943 a frecventat cursurile Facultăţii de Filozofie Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1948, cu specializarea în estetică. În timpul studiilor a participat la orele libere de desen şi pictură ale lui R.Schweitzer-Cumpăna.
La îndemnul artistului Corneliu Baba, în 1949 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, iar după desfiinţarea Academiei, şi-a continuat studiile la Institutul „ Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, cu profesorii Ion Marsic şi Samuel Mutzner.
Pe 10 octombrie 1944, la vârsta de 20 de ani, s-a căsatorit cu ofiţerul de geniu Lucian Petronius Hălăucescu. După ce a fost retras din armată de către comunişti, acesta s-a impus ca unul dintre remarcabilii muzeografi de artă din Piatra Neamţ. Totodată, el a fost comisarul multora dintre expoziţiile semnate Iulia Hălăucescu.
„Doamna acuarelei româneşti” cum era supranumită de criticii de artă (Valentin Ciucă) a murit pe 18 decembrie 2007, la vârsta de 83 de ani.
„Epopeea Bicazului”, 200 de lucrări-document
În anul 1958, la propunerea istoricului Mircea Petrescu Dâmboviţa, Iulia Hălăucescu a participat la activitatea grupului de cercetare în zona viitorului lac de acumulare Bicaz-Piatra Teiului. În aceeaşi perioadă, sub conducerea academicianului C.Nicolaescu-Plopşor, răspunzător de problemele artei, a contribuit la materializarea proiectului Leonida, prin lucrări de artă reprezentând biserica veche de lem
