Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O învăţătoare din Bacău va omologa la OSIM o nouă metodă de învăţare pentru elevii claselor I-IV

Publicat in Adevarul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Nela Popoveniuc, profesor la învăţământul primar de la Şcoala “Ion Creangă” din Bacău, a descoperit o nouă metodă pedagogică care îi va ajuta pe micuţi să înţeleagă mai uşor orele de curs.

Este vorba despre “Metoda performanţelor diferenţiate”, care va fi publicată în ,,Metode de stimulare si dezvoltare a potentialului creativ al elevilor’’, sub coordonarea Conf. Otilia Clipa, de la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava. Ba mai mult, noua metodă de învăţare va fi omologată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

“Rezultatele au fost vizibile în favoarea elevilor, metoda fiind centrată pe elev, şi ceea ce este într-adevăr foarte demn de luat în seamă, este faptul că într-o oră de curs se poate lucra cu un colectiv întreg de elevi, cei 30 de elevi pot ieşi cu toţii la tablă, rezolvând exerciţii special alese după nivelul lor de pregătire”, a explicat Nela Popoveniuc.

Prezentarea metodei

În clasă există patru-cinci tabliţe, iar tabla mare va fi impărţită în tot atâtea coloane, astfel încât toţi elevii unei grupe să fie scoşi la tablă în acelaşi timp. Învăţătoarea clasei va scrie pe tăbliţe seturi de exerciţii pentru fiecare elev în parte, în mod diferenţiat pentru nivelul de cunoştinţe şi de dezvoltare intelectuală al fiecăruia. Cunoscând modul în care sunt poziţionaţi elevii în bănci, învăţătoarea clasei poate să ştie la ce tăbliţă va veni să lucreze fiecare elev. “Este foarte importantă organizarea colectivului şi modul în care fiecare ştie exact ce are de făcut”, a mai adăugat învăţătoarea Popoveniuc.

În timp ce o grupă rezolvă la tăbliţe primul set de exerciţii ce le sunt destinate, elevii rămaşi, numiţi sugestiv "Detectivii de greşeli’’, urmăresc dacă toţi colegii lor au rezolvat corect exerciţiile. Pe rând, vor ieşi apoi la tăbliţe următoarele două grupe.

Pe un flanelograf se va afla panoul de rezultate - o planşă int

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 54 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 34 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 27 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate / Opoziţia are la dispoziţie 3 zile să depună moţiune de cenzură

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. P

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 34 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Mihai Stoica are un favorit-surpriză la FCSB: „I-am zis lui Gigi că trebuie să îl avem toată viața”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a spus că îi place foarte mult de Marius Ștefănescu (26, aripă stânga). - Gigi Becali, despre Marius Ștefănescu, în luna aprilie

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°